Julius Meinl
CE ESTE BARISTA CUP?
Misiunea noastră este să oferim aceleași standarde înalte de calitate în fiecare ceașcă de cafea Julius Meinl savurată, oriunde în țară.
De aceea, în 2019 am lansat Barista Cup, o inițiativă prin care oferim traininguri pentru perfecționarea specialiștilor barista Julius Meinl și, totodată, competiția prin care îi vom desemna pe cei mai buni dintre maeștrii în arta cafelei din România.
Du-ți pasiunea pentru prepararea cafelei la următorul nivel și poți deveni campionul României în 2026. Câștigătorul local va participa la marea finală din Viena!
Înscrie-te în competiție pentru a-ți demonstra aptitudinile și a câștiga titlul de campion, alături de o serie de premii monetare.
ETAPA 1.1: Înscrieri
Dacă ești specialist barista într-o locație care servește cafea Julius Meinl, înscrie-te în competiție! Tot ce trebuie să faci este să completezi formularul de mai jos, unde să încarci:
- Un videoclip cu tine pregătind un cappuccino cu un model latte art.
- O rețeta pentru băutura ta emblematică, care să conțină obligatoriu un shot de espresso, denumirea acesteia, lista de ingrediente, o scurtă descriere a modului de preparare și o fotografie a preparatului final.
ETAPA 1.2: Deliberarea finaliștilor
Înscrierile sunt deschise până pe 31 mai. Apoi, fiecare înscriere va fi evaluată de juriul nostru de experți.
Pe 04 iunie 2026, vom anunța cei 10 finaliști selectați de juriu dintre participanții cu cel mai mare punctaj general.
Cei 10 finaliști vor participa la Finala Locală.
ETAPA 2: Finala locală
Finala locală va avea loc pe 9 iulie 2026.
În Marea Finală, cei 10 finaliști vor concura la 3 categorii: Espresso, Cappuccino și Signature Drink. Cel care obține cel mai mare punctaj în fiecare categorie individuală va fi declarat câștigător și va fi reprezentantul României la finală globală Barista Cup 2026, din Viena.
ETAPA 3: Finala Globală
Finala globală Barista Cup are loc pe 4 septembrie, la Viena, unde cei mai buni barista Julius Meinl se întrec pentru premiul cel mare, în spiritul pasiunii pentru cafea!
BARISTA CUP ÎN ULTIMII 2 ANI
Pe scurt, Barista Cup este dedicată celor mai talentați barista din România.
În 2024, competiția a atins un nou nivel, cu prima ediție internațională organizată la sediul nostru istoric din Viena. Acolo, am reunit 12 barista excepționali din întreaga lume pentru a celebra măiestria, pasiunea și inovația în arta cafelei.
În 2025, Barista Cup a revenit în România, adunând cei mai talentați barista din întreaga țară. De la sesiuni de training regionale, până la selecția finaliștilor și Marea Finală, competiția a pus în valoare creativitatea, tehnica și dragostea pentru cafea. Această ediție a fost despre determinare, curaj, atenție la detalii și, mai presus de toate, pasiune.
În 2026, pe lângă competiția națională, câștigătorul va avea oportunitatea de a reprezenta România la finala Globală din Viena.
BELVEDERE & THE ORIGINALS
Julius Meinl The Originals este o linie de cafea sustenabilă, inspirată de locuri emblematice din Viena, unde natura și cultura se împletesc armonios. Această gamă reunește cafele certificate Bio & Fairtrade, cultivate organic, provenite din surse etice și prăjite cu măiestria vieneză desăvârșită de peste 160 de ani.
Printre acestea se numără și blendul Belvedere, folosit în trainingurile și competițiile noastre barista. Acest amestec premium este realizat din boabe de cafea Arabica atent selecționate, care evidențiază un profil echilibrat, cu note subtile de fructe și ciocolată.
De aceea, este ideal pentru a pune în valoare tehnica, pasiunea și creativitatea specialiștilor barista.
SPONSORII BARISTA CUP 2025
Bardezzi este un brand de lapte proaspăt destinat în special segmentului HoReCa, lansat de compania Albalact în 2015. Cu un conținut de grăsime de 3,5%, laptele Bardezzi este perfect pentru cafea, creând o spumă fină și un gust intens, care completează fiecare ceașcă.
Cafetto este un producător specializat în produse de curățare și igienizare pentru espresso, echipamente de preparare și distribuire a cafelei, garantând de fiecare dată un aparat curat, pentru o ceașcă de cafea cu gust perfect. Cafetto este mândru să susțină industria și pe specialiștii barista talentați care folosesc aparatele, în calitate de Partener Oficial.
Proiectate și produse în Italia, cu aproape un secol de experiență, aparatele de cafea Rancilio sunt renumite la nivel mondial pentru măiestria și calitatea lor excepțională. Rancilio Specialty RS1 este aparatul de cafea profesional care va fi folosit de concurenți în competițiile regionale și globale.
Fiecare doză de espresso este compusă în proporție de 92% din apă, motiv pentru care calitatea apei joacă un rol crucial în obținerea unei cafele perfecte. BWT oferă soluții inovatoare pentru a îmbunătăți calitatea senzorială a apei folosite în industria gastronomică la cel mai înalt nivel și pentru a asigura protecția aparaturii împotriva calcarului.
Fiorenzato proiectează și produce de peste 80 de ani râșnițe profesionale de înaltă performanță, capabile să ofere măcinarea perfectă de nenumărate ori la rând, pentru o cafea excepțională de fiecare dată. Concurenții vor folosi aparatul de măcinat profesional F83 E PRO în cadrul competițiilor regionale și globale.
DaVinci Gourmet este un producător global de siropuri și ingrediente premium, creat special pentru profesioniștii din industria cafelei și a băuturilor. Inspirat de meșteșugul barista, brandul îmbină știința gustului cu arta preparării și oferă soluții inovatoare pentru băuturi, menite să stimuleze creativitatea și să susțină evoluția industriei în direcția unei experiențe de consum memorabile.
Ați putea fi, de asemenea, interesat de...
Partenerul potrivit afacerii dvs.
Într-o industrie competitivă, trebuie să oferiți clienților o experiență eficientă și plăcută. De aceea, este ideal să faceți echipă cu un partener de cafea cu experiență de lucru atât cu cafenele contemporane sau tradiţionale, cât şi cu hoteluri elegante. Echipa noastră va adapta produsele și serviciile noastre pentru a se potrivi tipului și stilului dumneavoastră de afaceri.
Cafea și ceai... ceaşca perfectă
Care e secretul cafelelor și ceaiurilor noastre? Grija și dăruirea pe care le acordăm în fiecare parte a călătoriei, de la frunza de ceai sau bobul de cafea până la ceaşcă.
Sustenabilitate, pas cu pas
La Julius Meinl, ne dorim să transformăm lumea într-un loc mai bun - în pași mici, dar semnificativi. Sustenabilitatea înseamnă mai mult decât un cuvânt pentru noi. O trăim, o credem, o gândim și suntem convinși că este singurul drum de urmat.
.jpg)