General
Arta de a te bucura cu adevărat de cafea, inspirată din cultura vieneză
Ritualul de a savura „conștient” și cu adevărat cafeaua redevine popular și ar putea fi inspirat chiar de celebra Cultură a Cafenelelor Vieneze. Rezervă-ți deci câteva momente să te relaxezi și lasă-ne să te purtăm în atmosfera unică a unei cafenele din Viena.
„Trăim pe fugă, într-o lume nebună” – acestea ar putea fi doar versuri dintr-un cântec pop cunoscut. Trăim însă într-o epocă în care să fii conștient și prezent este un trend, dar totuși avem indicatoare și mesaje în care ni se reamintește să fim atenți pe unde pășim când suntem cu ochii în telefon, verificând e-mailuri sau ultimele notificări.
Suntem mereu în mișcare, verificăm constant telefonul, ne grăbim la întâlnirile de afaceri sau cu prietenii, și ajungem să bem cafeaua pe fugă din pahare to-go (preferabil din cele reutilizabile sau biodegradabile).
Dar există un loc unic în lume, unde cafeaua este mai mult decât o simplă doză de energie rapidă – cafeneaua vieneză.
Cafenelele vieneze sunt parte din istoria Julius Meinl. Este locul unde a început dragostea noastră pentru mica boabă maronie de cafea.
În epoca clipurilor video de 30 de secunde de pe TikTok, îți putem arăta ce înseamnă un moment petrecut în cafenelele vieneze (și cu siguranță o vom face), dar, întorcându-ne la tema conștientizării prezentului, lasă-ne să îți descriem experiența în cuvinte, pe îndelete.
O experiență într-o cafenea vieneză îți încântă toate simțurile.
La intrare, auzul îți va fi mângâiat de liniștea aproape perfectă, întreruptă doar de murmurul scăzut al conversațiilor ce au loc deasupra meselor cu blat din marmură și de zgomotul de fundal aproape continuu al ceștilor de porțelan și al tăvilor metalice.
Din când în când, aparatul de spumat laptele plânge după atenție.
Vei vedea cuiere vechi de lemn pentru pălării și paltoane, care se potrivesc cu mesele și scaunele vintage din lemn. Totul are un aer vechi, aproape retro. Timpul parcă stă pe loc aici.
Catifeaua canapelelor din separeuri este partea tactilă a experienței. Oaspeții pot petrece ore întregi în aceste separeuri, în fața unei cești (sau poate două) din cafeaua lor favorită, fără să fie deranjați de ospătari. Așa este obiceiul aici.
Mirosul pe care îl vei simți este de zahăr, cafea și sufrageria bunicii tale. Câteodată se întrepătrund și arome din bucătărie, care învăluie întreaga cafenea.
Apoi este ceea ce poți vedea: ospătari îmbrăcați elegant în alb și negru, care își servesc oaspeții de pe tăvi de argint.
Cafeaua este mereu servită alături de apă și o linguriță argintie plasată chiar deasupra ei, pentru a sugera că apa este neatinsă.
De multe ori vei observa și un foietaj apetisant sau o felie de tort delicios lângă cafea, completând momentul perfect care te inspiră să pui pauză și să te bucuri de moment. Asta ne dorim să creăm la Julius Meinl – mai mult decât cafea, ci mai degrabă momente mici, dar semnificative (dacă deții o cafenea care își dorește aceleași lucruri pentru oaspeții săi, hai să vorbim!).
Sună ca un adevărat ritual, nu-i așa? Se pare ca oaspeții sunt de acord, iar cei care practică ritualuri știu că acestea te pot ajuta – când sunt făcute conștient – să te concetrezi pe momentul prezent.
Ne dorim să inspirăm oamenii să încetinească și să își acorde timp pentru ei în rutina agitată a vieții de zi cu zi, exact ca într-o cafenea vieneză. Ne dorim ca servitul cafelei să fie un moment de bine, alături de o carte bună, o conversație cu un prieten sau pur și simplu un moment în care să te conectezi cu tine în tot haosul din jur.
Ritualul de a savura „conștient” și cu adevărat cafeaua este definitoriu pentru Cultura Cafenelelor Vieneze. La Julius Meinl ne dorim să împărtășim experiența aceasta oriunde în lume, cu ajutorul sortimentelor noastre de cafea.
V-ar putea interesa și
General
Espresso Tonic: O rețetă revigorantă de cafea rece pe care o
17.01.2023
Luna februarie este aici, iar până acum cu toții ne-am săturat de zilele reci și întunecate de iarnă. Totuși, ceva special se simte în aer… simți și tu? Așa este, primăvara este aproape! Am pregătit exact ce ai nevoie pentru a intra în atmosferă. Espresso Tonic – o rețetă clasică de cafea rece pe care trebuie să o încerci și tu.