Julius Meinl

General

Raportul nostru de sustenabilitate 2024: Contribuim la crearea unei planete mai bune pentru generațiile viitoare

Am publicat al cincilea Raport de Sustenabilitate, care oferă o imagine de ansamblu asupra performanțelor de mediu, sociale și de guvernanță (ESG) ale companiei. Pentru prima dată, raportul acoperă integral operațiunile companiei din toate cele 20 de țări în care activează pentru perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2024. Raportul prezintă acțiunile generate de strategia de dezvoltare sustenabilă și de inițiativele companiei, precum Responsibly Selected Coffee și programul Julius Meinl Generations.


Într-un an marcat de creșterea așteptărilor globale privind sustenabilitatea, de volatilitatea prețurilor cafelei și de provocările climatice din ce în ce mai accentuate pentru producători, Julius Meinl a continuat să își consolideze sprijinul de-a lungul întregului lanț valoric al cafelei. Una dintre realizările majore ale Julius Meinl în 2024 a fost să selecteze 71% din cafea în mod responsabil, procent ce depășește obiectivul anual de 60%. Acest rezultat reflectă eficiența parteneriatelor cu furnizorii de cafea verde și progresele făcute pentru alinierea la standarde riguroase de sustenabilitate de mediu, socială și economică.

„Ne dorim să construim un viitor în care cafeaua de calitate și afacerile responsabile merg mână în mână.”

CEO-ul Grupului Julius Meinl

Marcel Löffler

Principalele acțiuni și realizări din 2024


ORIGINE 


Julius Meinl a continuat să creeze un impact pozitiv pentru fermierii, comunitățile locale și mediul înconjurător din regiunile de origine ale cafelei. În 2024, a extins principalele sale inițiative în ceea ce privește sustenabilitatea producției de cafei:


La Julius Meinl, în centrul activității privind sustenabilitatea se află Responsibly Selected Coffee, un program care se asigură că achiziționarea cafelei verzi se face de la furnizorii cu sisteme de sustenabilitate aliniate la Codul de referință pentru sustenabilitatea cafelei al Platformei globale a industriei cafelei. În 2024, 71% din cafeaua verde prăjită în fabricile Julius Meinl din Viena și Vicenza a provenit din surse selectate responsabil, depășind obiectivul anual de 60% și se apropie rapid de atingerea obiectivului de 100%, estimat pentru finalul anului 2025.


Programul Julius Meinl Generations oferă sprijin personalizat fermierilor pentru a construi afaceri sustenabile și prospere în domeniul cafelei, care să reziste pentru generațiile viitoare. În 2024, programul a fost extins către noi grupuri de fermieri din Columbia și Uganda.


  • La finalul anului 2024 a fost lansată a doua etapă a proiectului din Uganda prin care alți 150 de fermieri au beneficiat de sesiuni de formare axate pe creșterea randamentului, bune practici agricole și diversificarea veniturilor.
  • În Columbia, programul Julius Meinl Generations a ajuns la al doilea an și oferă sprijin pentru încă 50 de fermieri prin activități de formare dedicate practicilor agricole sustenabile și investiții în echipamente menite să îmbunătățească și, pe termen lung, să mențină sănătatea solului pentru generațiile viitoare și pentru o cafea de calitate.


Planurile de extindere a programului Julius Meinl Generations în alte două țări până în 2026 au început deja.


Ponderea cafelei verzi certificate organic și Fairtrade a crescut de la 2,2% în 2023 la 3,6% în 2024, reflectând cererea în creștere și atenția acordată agriculturii sustenabile și condițiilor bune de muncă pentru fermieri.


Julius Meinl s-a alăturat inițiativei public-private coffee&climate, contribuind la lansarea platformei digitale coffee&climate toolbox, un instrument open-source care le oferă fermierilor din întreaga lume acces la tehnici agricole adaptate la schimbările climatice.




PLANETA


Deoarece acțiunile climatice reprezintă un pilon central al strategiei noastre, am pus accent pe reducerea amprentei de carbon și pe accelerarea tranziției către practici economice circulare:


Compania a obținut o scădere cu 5% a emisiilor Scope 1 & 2 în comparație cu valoarea de referință din 2022, care este susținută de măsurile de decarbonizare precum:

  • Instalarea catalizatoarelor la finalul lui 2023 a contribuit semnificativ la reducerea consumului de gaze în timpul proceselor de prăjire desfășurate în 2024.
  • Investițiile în eficiență energetică și măsuri de decarbonizare pentru infrastructura de birouri au continuat. Printre cele mai importante rezultate se numără trecerea sistemului de încălzire al biroului din Viena la energie regenerabilă, precum și instalarea de panouri solare și stații de încărcare pentru mașini electrice la biroul din România.
  • Lansarea unei politici sustenabile pentru flota auto a marcat începutul procesului de electrificare și optimizare a rutelor de livrare a produselor.



OAMENII DE LA JULIUS MEINL


În 2024, Julius Meinl a acordat o atenție mare implicării angajaților și a încurajat echipele locale să preia inițiativa în promovarea sustenabilității din interiorul organizației.


Compania a ajuns la o reprezentare de 40% a femeilor în funcții de conducere în 2024.


Rezultatele primului Gallup Engagement Survey al Julius Meinl subliniază o cultură internă puternică, cu un scor de 3,89 și plasează compania în percentila 58 din baza de date europeană a Gallup. Acesta indică un grad ridicat de implicare și satisfacție a angajaților și un angajament comun față de misiunea companiei.


Prima întâlnire a rețelei globale de ambasadori ai sustenabilității din cadrul Julius Meinl a avut loc în februarie 2024. Aceștia joacă un rol esențial în integrarea principiilor sustenabile în activitățile de zi cu zi, sprijină procesul de raportare ESG și contribuie la implicarea angajaților în toate subsidiarele companiei.


Partajare articol